Principala / Главная

воскресенье, 8 апреля 2012 г.

Modificări în Codul de procedură penală al Republicii Moldova

Termenul de reținere pentru identificarea unei persoane a fost redus de la 72 la 6 ore, iar judecătorii vor fi obligaţi să includă în încheierile lor şi problele apărării. Acestea sunt doar câteva prevederi ce se conţin în proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, elaborat de Ministerul Justiției şi votat de Parlament în lectură finală, anunţă serviciul de presă al MJ.

Amendamentele aplicate la Codul de procedură penală constituie un set complex de măsuri care urmăresc să elimine lacunele existente în legislația penală, în corespundere cu Strategia de Reformare în Sectorul Justiției și Planul de activitate al Guvernului pentru anii 2011-2014.

Potrivit legii, termenul de reținere pentru identificarea unei persoane a fost redus de la 72 la 6 ore. Pentru a preveni condamnări similare celor pe care Republica Moldova le-a suferit la CEDO pe motiv de emitere a unor încheierinemotivate de aplicare a măsurilor de constrângere,  judecătorii au fost obligați să reflecte în încheieri atât probele acuzării, cât și pe cele ale apărării, iar procurorii vor trebui să prezinte probele sale, imediat, nu doar în instanță, dar și avocatului, pentru a-i oferi timp să pregătească argumentele apărării.

O condiție obligatorie a devenit și controlul medical al persoanelor plasate în arest, pentru a exclude cazurile de tortură sau tratamente inumane și degradante.

În altă ordine de idei, a fost instituită o nouă cale de atac, care prevede revizuirea cauzelor ca urmare a unor hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest fel va fi asigurată respectarea deciziilor CEDO și, în același timp, unificată practica judiciară.


Sursa: UNIMEDIA
Foto: ziarulring.ro

Комментариев нет: