Tatiana este musulmană.
Islamul a pătruns în viața ei când l-a cunoscut pe viitorul său soț.
Atunci Tatiana a renunțat la vechile obiceiuri, la religia ortodoxă și a
început să creadă în profetul Mohamed. Este mulțumită de alegerea sa,
dar fericirea ei este umbrită de atitudinea celor din jur, de ofensele
pe care le aude în stradă. În ultimul timp vedem că intoleranța unora
față de alte confesiuni poate ajunge mai departe decât ne putem imagina.
Atât timp cât preoții noștri
vor continua să se bată cu pumnii în piept că religia ortodocsă este
cea mai corectă și adevărată religie, fără a susține cu adevărat
păturile vulnerabile, fără a se implica în îmbunătățirea condițiilor de
viață ai celor excluși din societate, imaginea acesteia va continua să
fie destul de subțiată. Ar fi cazul ca reprezentanții Bisericii să se
privească în oglindă înainte de a începe liturghia și să numere mai
puțin banii care le vin în buzunare. Iar dacă tot ne-am învățat a-i
număra, să îi putem împărți cu cei nevoiași…
Ce știai despre islam atunci când te-ai convertit la această religie?M-am converit la Islam cu opt ani în urmă, înainte să mă căsătoresc. Soțul meu este arab, cetățean al Libiei. Înainte să-l cunosc, nici nu aveam idee de această religie și nici nu puteam spune că eram o creștină evlavioasă. Mergeam la biserică, dar parcă îmi lipsea ceva, nu aveam încredere totală în preot. Nici când m-am covertit la Islam nu cunoșteam această religie, dar timpul le rezolvă pe toate. Nimeni nu se naște atotștiutor. Am studiat și am acumulat informația treptat. Am învățat cele cinci rugăciuni ale zilei, cu toate că îmi era foarte greu să mă trezesc dimineața. Vara, prima rugăciune începe pe la ora 2 noaptea. Rugăciunile au devenit o regulă pentru mine, la fel ca și Ramadanul.
În societatea noastră există părerea că în cuplurile mixte moldo-arabe femeile sunt constrânse să se convertească la Islam. Este adevărat?
Nu este corect. Cunosc familii în care soțiile au rămas creștine. Datoria soțului este să explice ce înseamnă Islamul, dar nici într-un caz să-și impună religia sa. Eu m-am convertit din proprie dorință, aceasta a fost alegerea mea. Soții nu ne obligă să ne convertim la credința lor, dorința trebuie să vină din inimă. După ce m-am convertit, m-am căsătorit, apoi am adus pe lume doi copii, Abdul și Fatima.
Cum au reacționat rudele și oamenii din anturajul tău atunci când au aflat că ai devenit musulmană?
Mamă nu am, iar tatăl meu a zis că e viața mea și că alegerea îmi aparține. Pentru el era important ca soțul să fie un om bun. N-am avut certuri la acest capitol. Nici prietenii n-au fost împotrivă. Acum totuși comunic mai mult cu prietenii și cu familiile care împărtășesc această religie. Am locuit în sat timp de trei ani. Acolo, oamenii mă priveau cu ură, auzeam bârfe în spatele meu, dar nimeni nu îndrăznea să îmi reproșeze ceva în față. La Chișinău însă e mai complicat, aici am fost și bruscată.
Interviul integral îl citiți pe www.discriminare.md