Principala / Главная

пятница, 19 октября 2012 г.

Sindicatele vor picheta mâine Parlamentul Republicii Moldova



Foto: elldor.info
Sindicaliştii vor picheta mâine, 19 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova. Acțiunea va fi organizată cu ocazia examinării în primă lectură a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, anunță UNIMEDIA.

Astfel, reprezentanții sindicatelor își manifestă nemulțumirea privind majorarea contribuţiilor sociale ale salariaţilor de la 6% la 7%, din contul micşorării contribuţiei angajatorului. Decizia a fost luată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova. Reprezentanți a 29 de sindicate de ramură din țară se vor aduna mâine, cu începere de la ora 9.00.

Zilele trecute CNSM a emis o Declaraţie prin care îşi exprima dezacordul în legătură cu intenţiile Cabinetului de miniştri de a majora contribuţiile individuale ale salariatului din contul micşorării contribuţiei angajatorului. Conform estimărilor sindicaliştilor, această redistribuire va diminua veniturile salariaţilor cu peste 250 milioane lei.

Комментариев нет: