Principala / Главная

четверг, 12 апреля 2012 г.

Furtună și Barbăneagră, noii consilieri ai lui Timofti

Furtună și Barbăneagră, noii consilieri ai lui Timofti
Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi două decrete privind numirea în funcţie a doi noi consieri.

Conform documentelor respective, Mihail Furtună a fost numit în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul economic, iar Alexei Barbăneagră - în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale şi secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Amintim că la 6 aprilie, Timofti a mai semnat un decret de numire în funcție a trei angajați ai aparatului preşedintelui. Astfel, șeful statului i-a reconfirmat în funcție pe doi consilieri din aparatul prezidențial al lui Marian Lupu. Este vorba de Vladimir Ciobanu și Vasile Sturza. Al treilea sfetnic a fost numit fostul ministru al Justiției, Ion Păduraru.

Fost deputat în Parlament și ex-secretar general al Partidului Democrat, Vladimir Ciobanu, va deține în continuare funcția de consilier în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice. Vasile Sturza a fost reconfirmat în funcția de consilier prezidențial în domeniul reintegrării. Acesta a activat în organele procuraturii, iar între anii 1994 - 1998 a deţinut funcţia de ministru al Justiţiei. De asemeanea, Sturza a fost ambasador al R. Moldova în Bulgaria și în Federaţia Rusă.

Ion Păduraru, decan al Baroului de Avocaţi Chişinău, ex-ministru al Justiţiei, a fost numit în funcţia de secretar general al aparatului preşedintelui. Acesta a activat în calitate de procuror şi judecător în mun. Chişinău, de viceministru al Justiţiei, dar şi de vicepreşedinte al Uniunii Avocaţilor, în perioada 2007-2011.

UNIMEDIA amintește că fostul președinte interimar, Marian Lupu, a avut cinci consilieri în domeniu politic şi al integrării europene, juridic, reintegrării, agroindustrial şi al administraţiei publice, apărării şi al securităţii.

Șefului statului are dreptul să angajeze în total 10 consilieri.

Sursa: UNIMEDIA

Комментариев нет: